Cadourile pe care le oferim celor dragi devin talismane în viața lor: adidașii pe care prietenul nostru îi poartă la toate concursurile importante, bicicleta la care copilul nostru a visat de când era mic,
Zona de activitate 4F
În această zonă, ritmul cardiac crește doar la gândul următorului antrenament. Vei găsi aici cele mai bune modalități pentru un antrenament eficient, vei descoperi noi discipline și vei alege o ținută potrivită pentru nevoile tale. De asemenea, te vom ghida prin procesul de îngrijire a hainelor și vom oferi sfaturi privind achizițiile pentru iubitorii de diferite sporturi. Blogul nostru este un ghid pentru oricine dorește să se simtă motivat de 4 ori mai mult!
Cum să te pregătești pentru alergare - Sfaturi pentru începători

Te gândești de ceva timp că este momentul să renunți la stilul de viață inactiv, pentru a te menține sănătos? Consideri alergarea un punct de pornire bun, dar nu știi ce trebuie să faci pentru a te asigura că practici această activitate în siguranță? Astăzi am pregătit un ghid complet de sfaturi utile, dedicate alergătorilor începători, pe care și tu îl poți folosi ca sursă de inspirație.
Iată ce trebuie să știi și să faci pentru a te bucura de noua ta pasiune, fără riscul de a te accidenta.
Alege echipamentul de alergare potrivit
Chiar dacă alergatul este considerată cea mai simplă metodă prin care poți face mișcare, pentru a te menține sănătos, acest lucru nu înseamnă că trebuie să acorzi mai puțină atenție condițiilor în care îl practici. Echipamentul de alergare joacă un rol esențial în asigurarea confortului necesar în timpul alergării și pentru evitarea riscului de accidentare.
-
Pentru aceasta, trebuie să știi, în primul rând, că bumbacul nu este cea mai bună variantă, în cazul echipamentului de jogging. În schimb, articolele vestimentare confecționate din materiale precum spandexul sau poliesterul sunt recomandate de specialiști. Acestea nu provoacă disconfort în timpul efortului depus și țin transpirația departe de corp.
-
În plus, este important să optezi pentru bluze și pantaloni de alergare care să protejeze corpul de supraîncălzire, în timpul efortului. Cele din poliester și spandex păstrează constantă temperatura corpului în timp ce alergi. În plus, acestea îndepărtează transpirația de la suprafața pielii.
-
Mai mult decât atât, femeile au nevoie de o bună susținere a bustului, în timpul alergării. Bustierele sau sutienele suport, confecționate din aceleași materiale, asigură suportul de care acestea au nevoie, atunci când practică joggingul.

Nu trebuie să uiți nici de încălțămintea potrivită pentru alergare.
-
Optează pentru pantofi sport care să asigure aerisirea picioarelor, în timpul efortului și care să îndeplinească rolul de amortizor. Atunci când alergi în încălțăminte inadecvată, impactul picioarelor cu solul poate provoca dureri sau poate conduce la accidentări serioase (deteriorarea ligamentelor, a tendoanelor și a articulațiilor).
-
Pantofii destinați acestei activități au talpă specială, care are capacitatea de a prelua o parte a șocului produs, în timpul efortului susținut.

Alimentație și hidratare corespunzătoare înainte de alergare
Ceea ce mănânci înainte de alergare influențează considerabil felul în care te simți și performanța ta.
-
Ideal este să consumi alimente sățioase cu două-trei ore înainte de jogging. Dacă acest lucru nu este posibil, optează doar pentru o gustare ușoară, cu 30 minute înainte de a alerga. Astfel, organismul va putea asigura digestia corespunzătoare a alimentelor, iar tu te vei simți confortabil, în timp ce alergi.
-
Este indicat să eviți, în orice moment, consumul prăjelilor sau a carbohidraților grei, pentru ca organismul tău să fie pregătit pentru a depune efort fizic.
Nu uita nici de importanța hidratării înainte de alergare.
-
Este recomandat să bei apă cu 30 minute înainte de jogging. Aceasta va susține organismul pentru efort, va menține temperatura corpului, va îmbunătăți circulația și va contribui la lubrifierea articulațiilor.
-
Dacă intenționezi să alergi pentru mai mult de 30 minute, este indicat să faci o pauză în timpul alergării, în care să bei apă, cu înghițituri mici. Astfel, organismul se va hidrata și se va pregăti pentru efortul care urmează.
Alte sfaturi utile pentru alergătorii începători
Iată și alte aspecte importante pe care trebuie să le cunoști, înainte de a începe alergarea:
-
Nu renunța niciodată la încălzire, înainte de alergare - Mușchii neîncălziți în prealabil sunt supuși riscului de accidentare. Poți face câteva exerciții de stretching, combinate cu mersul alert, pentru a pregăti organismul pentru efort.
-
Asigură-te că menții o postură corectă în timp ce alergi - Spatele trebuie să fie drept, privirea îndreptată înainte, iar umerii nu trebuie să fie lăsați. Coatele se îndoaie la 90 de grade și trebuie să le ții pe lângă corp, în timp ce alergi. Ține palmele deschise, încordează puțin abdomenul și ridică genunchii cât este necesar pentru a folosi mușchii picioarelor eficient, în timpul alergării.
-
Nu uita să respiri în timp ce alergi - Organismul tău are nevoie de oxigen pentru a face față efortului fizic depus.
Dacă te echipezi corespunzător pentru alergare și respecți aceste sfaturi, suntem convinși că vei avea parte de experiențe plăcute, de fiecare dată când mergi la jogging.
Intră pe 4fstore.ro pentru a descoperi mai multe recomandări utile, destinate alergătorilor și pentru a achiziționa echipamentul de alergare potrivit. Nu te forța mai mult decât trebuie, sporește efortul gradual și bucură-te de timpul petrecut în natură.
Popular pe blog
- 🎁 Ghiduri de cadouri|✨ Lifestyle|💡 Sfaturi
Idei de cadouri pentru pasionații de tenis
Cadourile pe care le oferim celor dragi devin talismane în viața lor: adidașii pe care prietenul nostru îi poartă la toate concursurile importante, bicicleta la care copilul nostru a visat de când era mic,
- 🏋 Fitness
Zumba vs. Aerobic. Ce să alegi?
Sportul este o necesitate în viața de zi cu zi, datorită multiplelor sale avantaje asupra stării de sănătate. Activitățile fizice te ajută să te menții în formă sau să dai jos acele kilograme care te tot
- 🧘 Yoga
Ghid complet yoga: ce este, beneficii, echipament necesar
Yoga reprezintă o practică antică, prin care se realizează uniunea dintre corp, minte și conștiință. Yoga nu înseamnă numai exerciții fizice, yoga este un mod de viață care are un impact deosebit asupra
- 🧒 Pentru copii|👕 Colecțiile 4F
Colecția pentru băieți Street Sport - stil urban alimentat de energie sportivă
Mișcare, competiție și energia orașului – din aceste elemente a luat naștere noua colecție pentru băieți Street Sport de la 4F. Este o linie creată pentru băieți cu vârste între 7 și 14 ani, care iubesc
Cunoașteți sportul în profunzime
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)









